marți, decembrie 3, 2024
Actualitate

Vindeau droguri în județele Vrancea și Galați.

La data de 27.06.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au distribuit droguri de mare risc, pe care le-ar fi procurat din Belgia, către consumatori de pe raza județelor Vrancea și Galați.
La data de 27.06.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vrancea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor 3 inculpați, în timp ce au încercat să comercializeze cantitatea de 10 grame de cocaină.
Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vrancea au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 45 de grame de cocaină și sumele de 5.020 de lire sterline, 400 de euro și 9.000 de lei.
De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism și a 8 telefoane mobile.
În cursul zilei de astăzi, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Galați.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Galerie foto:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen