joi, noiembrie 7, 2024
Fără categorie

PERCHEZIȚIONAȚI, AUDIAȚI, ARESTAȚI PREVENTIV, IAR APOI ELIBERAȚI SUB CONTROL JUDICIAR

A început să se miște ancheta la Umbrărești. În dimineața zilei de 26 octombrie 2021, procurorii DIICOT au efectuat percheziții domiciliare și informatice, după ce 4 tineri din comuna noastră au fost acuzați de mai multe fapte penale ce au legătură cu o minoră.

Acasă au fost găsiți trei, din cei 4 acuzați. Tinerii au fost duși ridicați și duși la audieri, iar pe numele celui de-al patrulea, a fost emis mandat european de extrădare, fiind plecat în Germania.

După anchetă, cei trei tineri au fost arestați preventiv, însă această măsură a fost revocată în această dimineață, iar în locul acesteia s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Aceștia sunt acuzați pentru pentru mai multe fapte. Dintre acestea enumerăm violul și pornografia infantilă. Surse apropiate din anchetă confirmă că, rezultatul IML arată clar ca a fost vorba de un viol.

Menționăm că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen