marți, aprilie 23, 2024
Actualitate

FOTO | Biciclist rănit grav de un camion, pe DN25, la Umbrărești

În data de 14 ianuarie 2022, în jurul orei 20:16, Poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 25, în localitatea Umbrărești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier.

Un tânăr, în vârstă de 34 ani, din comuna noastră a fost acroșat grav de un camion, la volanul căruia se afla un șofer, în vârstă de 38, din județul Vaslui. Din primele date se pare că biciclistul mergea pe partea carosabilă a drumului național 25, spre Tecuci, și la un moment dat l-a fost acroșat cu partea dreaptă fața, după care acesta s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe bordura din dreapta carosabilului, suferind leziuni.

O primă martoră la fața locului ne-a declarat că șoferul camionului nu a putut să tragă mai mult stânga de volan, fiindcă din fața sa venea o ambulanță. Ambulanță care a acordat primul ajutor rănitului, până a venit cea dea doua ambulanță, pentru a-l prelua. Totuși, dacă este așa cum se declară, șoferul de camion trebuia să reducă viteza, până ce depășirea se putea face în siguranță și cu respectarea distanței obligatorii între autovehicul și biciclist.

Victima a fost transportată de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Galați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, pentru acordarea de îngijiri medicale.

Polițiștii rutieri și polițiștii criminaliști au venit la fața locului, au făcut cercetări pentru a vedea cu exactitate ce s-a întâmplat. Conducătorul auto a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a fost 0. În cauza a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. De asemenea, s-a dispus recoltarea de probe biologice de sânge a celor doi bărbați în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen