sâmbătă, iunie 15, 2024
Actualitate

FOTO: O elevă merge 26 kilometri pe jos într-o singură zi, pentru a ajunge la școală

Bianca Michiu, o adolescentă din Iași, în vârstă de 16 ani, se confruntă cu o situație cutremurătoare. Eleva este nevoită să meargă pe jos 26 de kilometri până la liceul la care învață, din cauză că nu își poate permite să circule cu autobuzul.

Aceasta în comuna Șipote din județul Iași și este elevă în clasa a XII-a, la Liceul Tehnologic Vlădeni. Chiar dacă îi place să meargă la școală și să învețe, adolescenta recunoaște că îi este foarte greu să parcurgă 26 de kilometri pe jos într-o singură zi, atunci când nu are bani de autobuz: „Nu se întâmplă tot timpul să merg pe jos, decât când nu am bani de autobuz.

Un bilet costă 10 lei dus și 10 lei întors, iar când nu am bani, nu am ce să fac, merg pe jos.E greu, e frig, mi-e foarte frică, mai ales seara, când mă întorc. Când plec e mai bine, merg ușor pe marginea asfaltului, dar când ajung lângă lacul de la Hălceni, bate vântul foarte tare.

De acasă și până la liceu, fac o oră. Mi-e foarte frică seara să mă întorc, că e întuneric, dar mai reușesc să găsesc 10 lei să mă întorc cu autobuzul. M-am învățat așa, e greu, dar nu am ce să fac. Uneori e mai bine, alteori e mai rău.”, a declarat Bianca, pentru bzi.ro.


Bianca a dezvăluit că nu îi este rușine de faptul că merge pe jos la liceu, ci dimpotrivă, spune că își dorește să-și termine studiile, pentru a deveni croitoreasă.

 Adolescenta speră la un trai mai bun, mai ales că mama ei este grav bolnavă, iar tatăl nu are un loc de muncă stabil: „Îmi place să merg la școală, să stau cu prietenele mele, mai trece timpul. Materia mea preferată e matematica, dar ce îmi place mie cel mai mult să fac este să cos. Știu să cos foarte bine. Mi-ar plăcea să reușesc să devin croitoreasă, dar nu vreau să îmi fac speranțe prea mari.

Eu iau bursă socială, dar nu îmi ajunge nici să îmi plătesc abonamentul, pentru că este mult mai scump. Doar pentru o săptămână costă 90 de lei, și bursa mea este puțin peste 200 de lei pe lună. Am noroc că mă mai ajută frații mei mai mari, dar și ei au familiile lor și nu reușesc nici ei mereu. La vară o să fie mai bine. Nu îmi este rușine să merg pe jos, asta e situația. Luna asta am mers pe jos de 3, 4 ori, atât.”, a mai spus Bianca, pentru sursa amintită.

Sursa BZI

Foto BZI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen