marți, aprilie 23, 2024
Actualitate

Val de accidente în această dimineață, în județul Giurgiu. Pompierii au lucrat la foc continuu

Nu mai puțin de trei accidente au fost în această dimineață, în județul Giurgiu. Pompierii giurgiuveni au fost în alertă.

Primul accident rutier s-a produs pe DN 5 B, între localitațile Vlașin și Schitu. A fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

Aceștia au găsit autoturismul răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, s-a autoevacuat și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Al doilea accident rutier s-a produs pe DJ 401 A, între localitațile Mihai Vodă și Tântava. A fost implicat un singur autoturism.

Pompierii au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Aceștia au găsit autoturismul răsturnat în afara părții carosabile, în pădurea de pe marginea drumului. Conducătorul auto și pasagerul care îl însoțea s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Un al treilea eveniment rutier s-a produs, în această dimineață, pe DJ 503, în localitatea Bălanu. O femeie, în vârstă de 34 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată de paramedici la spital.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Pompierii au asigurat măsurile PSI. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Comunicat ISU GIURGIU, foto ISU GIURGIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen