vineri, mai 24, 2024
Actualitate

Accident mortal în județul Neamț. Un șofer de camion a murit strivit în cabina sa după ce s-a răsturnat

Accident mortal în această dimineață, în județul Neamț. Un șofer din județul Mureș ce se afla la volanul unui autocamion a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curba și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Impactul a fost atât de puternic încât din cabina bietului conducător auto nu a mai rămas nimic.



IPJ Neamț ne transmite că, astăzi, 29 mai, în jurul orei 05.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15 B.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 58 de ani, din județul Mureș, conducea un autocamion pe Drumul Național 15 B, din direcția Poiana-Largului – Târgu-Neamț, în afara localității Pluton, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.


ISU Neamț ne-a transmis că la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Pipirig,  Detașamentul de pompieri Târgu Neamț (o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD) și SAJ Ceahlău.


Un autocamion a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, conducătorul auto, un bărbat de 58 de ani, fiind încarcerat.


Cu ajutorul echipamentelor specifice,  pompierii au scos din interiorul cabinei conducătorul auto ce se afla în stare de inconștiență. Acesta a fost preluat de echipajul de la  SAJ și imediat s-au început manevrele de resuscitare.


Din păcate,  victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare,  fiind declarat decesul.


Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Dumnezeu să-l ierte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen