Acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane. Un șofer din Ivești a fost printre cei găsiți cu nereguli
În data de 10 octombrie, în intervalul orar 06:00 – 10:00, pe raza de județului Galaţi s-a desfăşurat o acţiune cu participarea efectivelor de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Galați, pentru verificarea legalității transportului de persoane.
În cursul acțiunii au fost verificate 52 autovehicule destinate transportului de persoane și 8 autovehicule destinate transportului de elevi. Întrucât au fost constatate unele nereguli, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2002 privind nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă; 7 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012 privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, republicat și 12 sancțiuni pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, 3 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto destinate transportului de elevi.
Exemple:
– Un bărbat de 48 ani, din comuna Ivești, care conducea un autobuz pe DN2B și care efectua transport persoane pe cursa Galați – Tecuci, a oprit pentru a îmbarca călători în zona unei stații peco, fără ca stația respectivă să figureze în graficul de circulație aferent licenței de transport.
De asemenea, conducătorul autobuzului nu a eliberat bilete/legitimații de călătorie, aferentei distanței parcurse, pentru un număr de 10 călători și nu avea completată foaia de parcurs.
A fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 13.000 lei, în baza prevederilor H.G. 69/2012, republicat;
– Un bărbat de 45 ani, din municipiul Galați, a condus un microbuz pe DN2B, care efectua transport persoane pe cursa Galați – Tecuci, fără a elibera bilete/legitimații de călătorie, aferentei distanței parcurse, pentru un număr de 8 călători și fără a introduce cartela tahografică în aparatul tahograf.
A fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei, în baza prevederilor H.G. 69/2012, republicat și a O.G. 37/2007.
Astfel de acțiuni vor fi efectuate de polițiștii gălățeni în permanență, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.