luni, noiembrie 11, 2024
Actualitate

Un tânăr din Tudor Vladimirescu a pus poliția pe jar. Doar gloanțele trase în roți l-au putut opri

În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Liești, au observat un autoturism care circula pe D.N. 25, în localitatea Tudor Vladimirescu, și al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a virat brusc la dreapta.


Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, făcând, în același timp, semnal de oprire, însă bărbatul aflat la volan nu s-a conformat.


Urmărirea a fost continuată pe digul din afara localității, fiind efectuate somații verbale și foc de avertisment în plan vertical.


Întrucât conducătorul auto și-a continuat deplasarea, polițiștii au tras mai multe focuri de armă asupra pneurilor mașinii, reușindu-se astfel oprirea acesteia și imobilizarea bărbatului aflat la volan.


În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta are 32 de ani și că se afla sub influența alcoolului, valoarea înregistrată la testarea alcoolscop fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Persoana în cauză a fost condusă la spital, în scopul prelevării de mostre biologice și al stabilirii alcoolemiei, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Comunicat IPJ Galați / Foto ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen