Accident la limita județelor Galați și Vaslui. O gălățeancă a fost rănită. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a o descarcera
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier produs pe DN 24D, în localitatea Grivița, comuna Grivița, jud Vaslui.
La fața locului a intervenit și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism ieșit în afara drumului, conducătoarea auto fiind blocată în interior.
Pompierii militari și paramedicii au deblocat victima și i-au acordat primul ajutor.
Ulterior, victima (femeie în vârstă de 68 ani) a fost preluată de echipajul ambulanței SAJ Vaslui, persoana fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.
Femeia este din orașul Galați și se ducea spre municipiul Vaslui. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Foto și comunicat: ISU VS