miercuri, noiembrie 6, 2024
Actualitate

Bărbat din Corod, arestat după ce a violat și a lăsat însărcinată o fata de 14 ani din Matca


La data de 03 noiembrie 2022, la ora 17:30, la sediul Secției 7 Poliție Rurală Matca s-a prezentat o femeie de 42 ani care a sesizat că fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, ar fi fost victima infracțiunii de viol. Fapta ar fi fost comisă în luna august 2022, la locuința acestora din satul Cărăpcești, comuna Corod, județul Galați, femeia reclamând că autorul ar fi consătean, un bărbat cu vârsta de 30 ani.

Totodată, femeia a declarat că a luat cunoștință de acest lucru în cursul aceleeași zile, în urma unui control al minorei făcut de asistenta medicală de la unitatea de învățământ unde este înscrisă și care a constatat că adolescenta ar fi însărcinată.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de viol, iar procurorul care din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, care supraveghează cauza, a dispus ca minora să fie examinată medico-legal și să fie evaluată psihologic de speciliaști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați urmând ca, ulterior, în funcție de rezultatele obținute să se continue cercetările și să se dispună eventualele măsuri preventive.

A doua zi, în data de 04 noiembrie, după rezultatele evaluărilor, a confirmării sarcinii la adolescentă, precum și după administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 30 ani, iar în cursul zilei de astăzi, după prezentarea acestuia la Judecătoria Tecuci, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen