joi, aprilie 18, 2024
Actualitate

Un bărbat din comună a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal. Acesta era băut

Update – Comunicat IPJ Galați

La data de 2 decembrie 2022, în jurul orei 12:30, a avut loc un eveniment rutier în localitatea Umbrărești, pe Aleea de Acces către strada Iancu de la Hunedoara, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit că un barbat în vârstă de 50 de ani, din Umbrărești, în timp ce conducea un tractor destinat lucrărilor agricole pe drumul mai sus menționat, ar fi pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat.

Conducătorul auto a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci pentru investigații medicale de specialitate, fără a rămâne internat.

La testarea alcoolscop a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, la unitatea spitalicească, barbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Stire inițială: Incident grav, ieri, la noi în comună. Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul într-un canal.

Din primele informații, se pare că bărbatul se afla la lucru cu tractorul, iar la un moment dat a pierdut controlul vehiculului și a ajuns direct într-un canal, rasturnându-se.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, acesta fiind transportat la spital, însă nu a rămas internat.

Totodată, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Galați au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Fotografia atașată este cu un scop ilustrativ. Fotografii de la locul evenimentului nu sunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen