vineri, mai 24, 2024
Cultural

Părintele Dumitru Vlad. 113 ani de la naștere. Ctitor de biserici, de școli și de cămin cultural

Născut în 1909 la Odobești, absolvent al Facultății de Teologie a Universității Regele Carol al II-lea din Cernăuți, s-a implicat în toate aspectele nobile ale sufletului, păstorind generații de maturi și copii, devenind ctitor de biserică, de școli și de Cămin cultural în care preda cursuri de luminare și alfabetizare, fiind rudă cu poetul învățător erou de la Odessa, Vasile Teleoacă, la rândul lui înrudindu-se cu poetul Ștefan Petică.

 

Regele Carol al II-lea i-a recunoscut râvna constructivă alături de învățătorul Nicolae Grigoraș prin acordarea medaliei- Răsplata muncii pentru construcțiuni școlare, clasa a II-a, în 1937. A contribuit împreuna cu enoriașii la ridicarea Catedralei Sfântului mare
mucenic Gheorghe din Tecuci, având calitatea de consilier de drept și primar numit de Prefectura Tecuci în 1937.

 

A mai activat ca președinte al Consiliului Protopopesc Tecuci, inspector catehetic, protopop prin delegație la Ivești, Președinte al Sfatului de împăciuire, s-a lăsat călaăuzit de Învățătura Bisericii și a fost ajutat exemplar de către Sofica Sobieschi, rudă a primarilor Panait și Teodor Sobieschi, ulterior prigoniți de comuniști. Părintele, într-o manieră tăcută, a reprezentat un mare sprijin al comunității și un stâlp al rezistenței anticomuniste ca și cea din închisori.

 

A trăit dramele sătenilor din multele inundații ale râului Bârlad. După mărturia regretatului istoric Ion T. Sion, a fost un om și un preot exemplar din toate punctele de vedere, iar oamenii de ieri și de azi mărturisesc că nu mai au un asemenea om ca părintele Vlad. În semn de meritorie cinstire, sculptorul tecucean Dan Mateescu, la inițiativa Asociației Cultural-Filantropice „Ion T. Sion” Umbrărești, a executat în curtea Școlii Gimnaziale „Sf. Stelian” din Umbrărești o statuie prin care să i prelungească memoria pentru generațiile viitoare.

 

A fost numit cetățean de onoare al comunei Umbrărești în anul 2000. Strada pe care a locuit până la pensionarea din 1987 îi poartă numele, iar poetul umbrăreștean preotul Ionel Rusu i-a dedicat poezia „Daruri… Cineva”, o enoriașa vrednică, Gherghina Rusu l-a întâlnit în vis între o colibă mică și un palat strălucitor, în care oamenii veneau să i se închine ca la sfintele moaște. Dânsul le zicea- Când am venit în parohia aceasta aveam o colibă. Acum, după atâția ani, Dumnezeu mi-a făcut această casă luminoasă și mare.

 

De-a lungul timpului, l-au ajutat pe părintele statornicia în credință, jertfele liturgice și culturale umilințele nenumărate de toată viața și, mai ales, cele de la urmă, ale celor ce până astăzi se opun nebunește, de neînțeles, să i se pună la casa parohială o placă comemorativă, ca umil gest de apreciere și de cinstire a înaintașilor nostri. Dânsul e o pildă de sfințenie pe care și-a câștigat-o prin iubire, prin răbdare, prin fapte mici și mari vrednice și zilnice, pe toate planurile vieții la care sufletul participă. Plenitudinea bucuriei umbrăreștenilor va fi în ziua în care osemintele sale vor veni, dupa voia lui Dumnezeu, lângă biserica pe care a slujit-o osârduitor.

Deocamdată îl întâlnim pe părintele în comuniunea de rugăciune, a Dumnezeieștii Liturghii, în inimile oamenilor și în locașurile de luminare sufletească și culturală a ctitoriilor sale de netăgăduit.

 

Sursa: Pr Toderiță Rusu, în Tecuciul Lietrar Artistic.

 

Articol republicat. Prima publicare fiind în data de 2 ianuarie 2022. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen