duminică, mai 19, 2024
Cultural

Nașterea marelui poet național Mihai Eminescu a fost sărbătorită și la Umbrărești

Astăzi, 15 ianuarie sărbătorim 173 de ani de la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu. Într-un mediu restrâns și cald, Asociația Cultural Filantropică Ion. T.Sion a organizat un eveniment cultural cu prilejul acestei zile.

 

Evenimentul la care a participat și părintele Gheorghiță Ioniță cu grupul de cateheză de la biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril din satul Umbrărești a început cu o slujbă de Tedeum susținută de frații preoți Ionel și Toderiță Rusu și de părintele Ioniță, alături de fiul său Andrei, elev în anul 3 la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ap. Andrei” Galați.

În continuarea sa, preotul Rusu Toderiță a avut o intervenție prin care a transmis oamenilor prezenți că această zi are o importanță deosebită, iar Mihai Eminescu nu trebuie uitat și neglijat.  A urmat un moment de poezie, unde câteva fete din grupul de cateheză al parohiei Umbrărești 1 au recitat versuri din poeziile scrise de poetul Eminescu.

După poezie, a venit rândul cântecelor. Antonia Ursu, Alexandra Zaharia, Cristina Lavinia Tonu și cu Alexandra Gavrilă și Andrei Ioniță, (chitară) au cântat diferite melodii  dedicate geniului poeziei românești.  A urmat momentul preotesei Rozalia Rusu și a invitatei de la București, Felicia Popescu care a cântat la chitară și a recitat cântece patriotice.

La final, părintele Rusu Ionel a rostit câteva versuri din poezia „Rugăciune”.

Rugamu-ne ‘ndurarilor Luceafarului marilor, din valul ce ne bintuie inalta-ne, ne mintuie!

Privirea-ti adorata asupra-ne coboara! O, Maica Preacurata si Pururea Fecioara, Marie!

Craiasa alegindu-Te, ingenunchem rugindu-Te: ascult’-a nostre plingeri, regina peste ingeri!

Din neguri Te arata, lumina dulce, clara, O, Maica Preacurata si Pururea Fecioara, Marie!

Evenimentul s-a terminat cu ropote de aplauze dedicate marelui poet, dar și tuturor participanților.

 

A fost un eveniment frumos. Felicităm gazdele acestuia pentru organizarea sa, și cu această ocazie le mulțumim pentru invitație. Le dorim sănătate și la mai multe evenimente frumoase! 

 

Galerie FOTO

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen