miercuri, februarie 21, 2024
Actualitate

Copil de 2 ani rănit într-un accident grav la Tecuci. Un tânăr drogat s-a băgat într-o depășire periculoasă și a intrat într-o mașină care mergea regulamentar

 

La data de 27 ianuarie, la ora 12:56, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DE 581 – Drumul de Centură al municipiului Tecuci, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia au fost rănite mai multe persoane.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un tânăr, cu vârsta de 19 ani, din comuna Tutova, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menționat, având direcția de deplasare dinspre municipiul Bârlad către municipiul Focșani, la efectuarea unei manevre de depășire a unei autoutilitare, condusă de un bărbat de 45 de ani, din comuna Ghidigeni, județul Galați, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar de un alt bărbat, cu vârsta de 33 de ani, din comuna Negrilești, județul Galați. Totodată, în acest impact a fost implicată și autoutilitara.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui număr de 3 persoane: conducătorul auto de 33 de ani și un copil minor de 2 ani, aflat în autoturismul condus regulamentar, iar cea de-a treia persoană, pasager în autovehiculul angajat în depășire.
Toate personale au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri, însă, la testarea cu aparatul tip Drugtest Drager a tânărului de 19 ani au rezultat valori pozitive la consumul de canabis și cocaină, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

 

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, respectiv, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Copilul de 2 ani are un traumatism la un  membru inferior. Vezi aici LIVE-UL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen