marți, octombrie 15, 2024
Actualitate

Un tânăr fără pemis a intrat în gard cu o mașină închiriată de la Barcea, după ce a reușit să-l păcălească pe angajatul centrului de închirieri

În ziua de 13 februarie 2023, la ora 23:10, pe strada Alexandru Papadopol Calimah, din municipiul Tecuci, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, care au ajuns la fața locului, au constatat că un autoturism a lovit porțile de acces al unei unități de învățământ, care este situată pe strada menționată anterior, însă, în acel loc, nu se afla nicio persoană.


Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit că persoana care a produs acest eveniment rutier, este un bărbat cu vârsta de 29 de ani, din comuna Nicorești, județul Galați. Acesta avea permisul de conducere reținut, iar dreptul de conducere suspendat, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul, luând cu el plăcuțele de înmatriculare, cheia auto și actele autoturismului.


De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul de 29 de ani închiriase autoturismul de la o societate de profil, din comuna Barcea, în urma încheierii unui contract, prezentând reprezentantului societății un permis de conducere falsificat, care conținea fotografia sa, codul său numeric personal, însă avea înscris alt nume și prenume.


A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals.

Comunicat IPJ Galați, foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen