Accident între Tecuci și Drăgănești. O tânără a fost rănită
Știre inițială. În aceste momente, traficul pe DN25, între Tecuci și Drăgănești este îngreunat din cauza unui accident rutier.
La fața locului a intervenit ambulanța și polițiștii rutieri. Se fac cercetări pentru a se afla exact ce s-a întâmplat.
Update. O tânără a fost rănită în urma accidentului. IPJ Galați informează următoarele.
La data de 03 martie 2023, la ora 11:32, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 25, în afara localității Drăgănești, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că o tânără, cu vârsta de 20 de ani, din satul Drăgănești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci către municipiul Galați, la km 5 + 300 de metri, pe fondul unei depășiri, ar fi acroșat un alt autoturism aflat în mers în aceeași direcție de mers, după care ar fi pierdut controlul direcției de mers al autovehiculului care a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.
În urma acestui eveniment rutier au rezultat pagube materiale, iar conducătoarea auto, aflată singură în autoturism, a fost rănită ușor și a transportată la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ atât la tânăra de 20 de ani, cât și la conducătorul auto de la autovehiculul acroșat, un bărbat cu vârsta de 33 de ani, din comuna Drăgănești.
După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.