duminică, februarie 9, 2025
Actualitate

Val de accidente de ziua femeii pe drumurile din județul Galați. 6 persoane au fost rănite

Val de accidente de ziua femeii pe drumurile din județul Galați. 6 persoane au fost rănite.

 

Primul accident a avut loc în jurul orei 11.15, pe bulevardul marea Unire, din municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fos
rănite.Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 71 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus
menționată, având direcția de deplasare dinspre prelungirea străzii George Coșbuc către strada Saturn, într-o curbă la dreapta a pătruns pe sensul opus de mers, unde a
intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, cu vârsta de 28 de ani, din Șivița, județul Galați. După producerea evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, precum și a unui copil minor, cu vârsta de 10 ani, pasager pe bancheta din spate.

 

Cei doi au fost transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate și au rămas internați. La testarea alcoolscop a bărbatului de 28 de ani, rezultatul a fost negativ. Din cauza leziunilor suferite, bărbatului de 71 de ani, nu i s-a putut face testarea alcoolscop, însă la spital i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Al doiea accident a avut loc  în jurul orei 15:00, pe DJ 251A, în interiorul comunei Matca, județul Galați, a avut loc a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 42 de ani, din municipiul Focșani, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul menționat anterior, la efectuarea manevrei de virare la stânga către strada Aleea Albăstrelei, a intrat în impact cu un alt autoturism care era condus din sensul opus de un bărbat, cu vârsta de 45 de ani, din comuna Matca.

 

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea a două persoane din cel de-al doilea autoturism, bărbatul de 45 de ani și o femeie, cu vârsta de 41 de ani, persoanecare au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

 

Al treilea accident accident a avut loc în aceeași zi, la ora 16:15, pe bulevardul Dunărea, din municipiul Galați. Polițiștii Biroului Rutier Galați au stabilit că o femeie, cu vârsta de 26 de ani, cu cetățenie ucraineană, în timp ce conducea un autoturism pe artera rutieră menționată, având direcția de deplasare dinspre Calea Galați către strada Brăilei, la efectuarea unei manevre de virare la stânga a intrat în impact cu o trotinetă electrică, care circula din sens opus și care era condusă de un bărbat, cu vârsta de 40 de ani, din Galați.

 

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 40 de ani, care a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în cazul conducătoarei auto, iar la bărbatul de 40 de ani valoarea indicată a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Ultimul accident, al patrulea a avut loc în jurul orei  20:05, pe DJ251, în localitatea Pechea, în urma căruia a fost rănită o persoană. Polițiștii Biroului Rutier Galați au stabilit că o femeie, cu vârsta de 46 de ani, din comuna Pechea, în timp ce conducea un autoturism pe artera rutieră menționată, având direcția de deplasare dinspre Costache Negri către Slobozia Conachi, ar fi  pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus de o altă femeie, cu vârsta de 33 de ani.

 

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto, cu vârsta de 46 de ani, care a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în cazul femeii, cu vârsta de 33 de ani, însă la cealaltă femeie, valoarea indicată a fost de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Comunicat IPJ Galați. Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen