joi, aprilie 18, 2024
Actualitate

S-a ales cu dosar penal și cu mașina distrusă. Un bărbat din Șendreni i-a dat mașina unui tânăr fără permis

La data de 16 iunie 2023, în jurul orei 00:10, pe DN 25, la km 63 + 800 de metri, în afara localității Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Șendreni, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la km mai sus menționat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare către partea dreaptă, a ieșit în afara părții carosabile, a doborât un stâlp și a lovit un gard al unei proprietăți.

În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, aflat singur în autovehicul, care a fost transportat la spital de un echipaj de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, însă polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul îi fusese încredințat spre conducere de un consătean, un bărbat de 36 de ani.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv unui vehicul către o persoană care nu deține permis de conducere.

Comunicat  IPJ Galați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen