marți, aprilie 23, 2024
Actualitate

Accident grav pe DN25, la Șendreni. Două persoane au ajuns la spital

 

La data de 20 septembrie 2023, în jurul orei 14:00, pe DN 25, în interiorul localității Șendreni, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia 2 persoane au fost rănite.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat, cu vârsta de 52 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe artera rutieră menționată, în interiorul localității Șendreni, având direcția de deplasare către municipiul Tecuci, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din motive ce urmează a fi stabilite ulterior, și a intrat în impact cu roata față stângă de la o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, condusă de un bărbat, cu vârsta de 44 de ani, din comuna Independența, cu direcția către municipiul Galați.

În urma impactului, pneul de la autoutilitară a făcut explozie, iar conducătorul acesteia a pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă și lovind un gard de la un imobil din zona respectivă.

 

Au fost rănite două persoane aflate în autoturism, fiind vorba de conducătorul auto și o femeie, cu vârsta de 75 de ani, aflată pe bancheta stânga spate. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare din cadrul I.S.U. Galați, pentru scoaterea în condiții de siguranță a celor două persoane, după care au fost preluate și transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La fața locului a fost testat alcoolscop doar conducătorul autoutilitarei, rezultatul fiind negativ, iar la spital, conducătorului autoturismului, vor fi recoltate mostre biologice de sânge, pentru stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Comunicat IPJ Galați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen