sâmbătă, noiembrie 2, 2024
Actualitate

Viscolul pune pauză la învățat mâine. Școli inchise în tot județul Galați si localități fără curent

Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, prefectul județului Galați, domnul Claudiu – Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

În cadrul ședinței CJSU s-a stabilit ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați.

Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați, a anunțat în urmă cu puțin timp Prefectura Galați.

Zeci de mii de abonați fără curent electric

Conform datelor centralizate, la ora 12,00, următoarele localități nu aveau curent electric: Tămăoani, Frumușița, Ijdileni, Stoicani, Rogojeni, Șovârca, Foltești, Scânteiești, Fântânele, Matca, Corod, Cernicari, Ciorăști, Boaghia, Priponești, Gohor, Pechea, Cișmele, Independența, Braniștea, V. Alecsandri, Șerbești, Șendreni, Cuca, Plevna, Pechea, Călmățui, Salcia, Vânători, Tulucești, Tătarca, Șivița, Ijdileni, Căușești, Fundeanu, Adam, Nicopole, Băneasa, Moscu, Târgu Bujor, Balintești, Jorăști, Zărnești.

Total PT-uri afectate: 430

Total utilizatori afectați: 33.538

Aproximativ 100 apeluri la 112

Din cauza condițiilor meteo, Trenul 1574, Galați- București, cu plecare la ora 14,30, a fost anulat.

 

Au fost semnalate două cazuri medicale – Bălășești (adult cu fractură) și Smulți (copil cu vărsături) – și au fost direcționate două șenilate pentru transportul pacienților spre unitățile medicale.

 

Până la această oră au fost aprox. 100 de apeluri la 112 care semnalau copaci sau crengi căzute pe carosabil sau pe mașini.

Situația este în dinamică, potrivit Prefectura Galați.

Nu uita sa ne urmărești și pe WhatsApp

Urmărește-ne și pe Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen