Update | Mașină înmatriculată în Galați, târâtă de tren sute de metri
Accident grav la Bălăbănești, în nordul județului Galați. Un autoturism a fost lovit de un tren.
Traficul pe DN24D, la limita dintre județele Galați și Vaslui este blocat.
Din primele date, sunt două victime. Au fost trimise o ambulanță SAJ C2 și o ambulanță ISU B2 precum și elicopterul SMURD Galați.
Update: Din fericire accidentul nu este grav. A fost preluată o singură victimă conștientă și coerentă și transportată la Spitalul Bârlad.
Elicopterul a fost întors la bază.
Update: Comunicat ISU Vaslui
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident feroviar produs la o trecere la nivel cu calea ferată, între localitățile Grivița și Bălăbănești (DN24 D).
În accident a fost implicat un tren de călători și un autoturism, în cele două mijloace de transport aflându-se 43 de persoane (39 de călători, un conductor, un controlor, în tren, precum și două persoane în autovehicul).
La fața locului a intervenit și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat (autoturismul a fost târât pe calea ferată cel puțin 150 metri, după care a lovit un parapet) și două persoane autoevacuate din autovehicul.
Persoanele aflate în autovehicul au fost evaluate, au primit primul ajutor, dar au refuzat transportul la o unitate medicală.
Persoanele aflate din tren au fost evaluate, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident feroviar sunt efectuate de polițiști.
Nu uita sa ne urmărești și pe WhatsApp
Urmărește-ne și pe Instagram