joi, aprilie 18, 2024
Actualitate

Oficial. Cum s-a produs accidentul de la Drăgănești. Comunicatul poliției

IPJ Galați a transmis în cursul acestei zile  cum s-a produs accidentul de la Drăgănești. Comunicatul poliției mai jos:

La data de 19 ianuarie 2024, în jurul orei 18:10, pe DN 25, în interiorul localității Drăgănești, județul Galați, s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea a trei persoane.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din orașul Târgu Bujor, în timp ce conducea o autoutilitară prevăzută cu semiremorcă pe DN 25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Tecuci către municipiul Galați, când a ajuns la km 8 + 600 de metri, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de o altă autoutilitară cu semiremorcă, care se deplasa în aceeași direcție și era condusă de un bărbat, de 51 de ani, rezultând un impact față- spate.

Din impact autoutilitara lovită din spate a fost proiectată în autoturismul taxi pe care îl preceda și care era condus de un tânăr, de 24 de ani, iar la rândul lui acesta a fost proiectat într-un alt autoturism aflat în aceeași direcție, al cărui conducător auto, un bărbat, de 47 de ani, efectua virajul la stânga regulamentar.

De asemenea, tot din impact, de la prima autoutilitară au fost proiectate mai multe bucăți din metal care au lovit un autoturism care era staționat în afara părții carosabile.

În urma acestui eveniment rutier au fost rănite 3 persoane, fiind vorba despre conducătorii auto, de 57, respectiv 24 de ani, precum și de un tânăr, de 21 de ani, pasager pe bancheta față dreapta în autovehiculul care circula în regim taxi, toți fiind preluați și transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul etilotest rezultatele au fost negative la toți conducătorii auto, iar în cauză polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Traficul rutier a fost blocat în totalitate aproximativ 1 oră, perioadă de timp în care au intervenit echipajele de salvare de la pompieri și de la ambulanță, precum și pentru efectuarea cercetării la fața locului de către polițiști.” 

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen