sâmbătă, martie 22, 2025
Actualitate

Bărbat din Iveşti depistat cu o alcoolemie de 1,11 mg/l și fără permis după ce a facut accident

Un bărbat, de 47 de ani, din comuna Ivești, județul Galați, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul și consumase băuturi alcoolice, la data de 6 decembrie, în jurul orei 18:40, s-a urcat la volanul unui autoturism, pe care l-a condus pe strada Mihai Viteazu, din comuna Tudor Vladimirescu, până ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în impact cu un alt autoturism parcat în dreptul unui imobil.

La testarea alcoolscop a bărbatului efectuată de polițiști de la Biroul Rutier Galați, a rezultat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în funcție de rezultatul probelor biologice, vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Comunicat IPJ Galați. Imagine reprezentativă

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen