RAZIE PE DRUMURILE DIN JUDEȚ
Vineri, 30 iulie 2021, în intervalul orar 15:00 – 19:00, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și a Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au participat la o acțiune comună pe raza ambelor județe pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, dar și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii autoturismelor înmatriculate în alte state.
Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 31855 lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat și o infracțiune la regimul circulației rutiere, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.