Cu ordin de protecție, a intrat peste soția sa, a batut-o și i-a furat banii și telefonul
La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, o femeie, din comuna Liești, a sesizat polițiștii Postului de Poliție Liești despre faptul că, în seara anterioară, soțul său, aflându-se în stare de ebrietate, a încălcat ordinul de protecție prin care era evacuat din locuință, pentru o perioadă de 3 luni, cu obligația de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de aceasta.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi pătruns în locuință unde ar fi exercitat violențe fizice asupra victimei și, totodată, i-ar fi sustras suma de 200 de lei și telefonul mobil.
Acesta a fost depistat de polițiști și a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și furt.