luni, noiembrie 25, 2024
Actualitate

Tecuciul, Umbrăreștiul și celelalte localități din județ ajută masiv refugiații din Ucraina

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, persoane în picioare şi drum

Tecuci, Umbrărești, Ivești, Fundeni. Sunt doar câteva din localitățile din județ care ajută refugiații din Ucraina. Oamenii se mobilizează cu pentru a strânge donații  sau  a oferi cazare pentru persoanele alungate de Vladimir Putin, care a invadat Ucraina, doar pentru  că un stat suveran și independent nu are voie să se îndrepte în ce direcție vrea. 

 

La Umbrărești, în momentul de față este cazată o familie de refugiați. De asemenea, preotul paroh, Ioniță Gheorghiță, de la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril a organizat o strângere de alimente, haine etc, ca apoi  să le ducă la Galați, unde sunt cazați refugiații.

 

La Tecuci, cele două hoteluri situate în zona centrala a orașului, “Andra” și “Bacsoridana”, au primit pâna acum, în total, aproximativ 400 de refugiați, unde le-au asigurat trei mese pe zi. Alți aproximativ 200 de refugiați ucraineni au fost adăpostiți de la începutul conflictului si la internatul Colegiului de Agricultură și Economie Tecuci.

 

Voluntarii care ajută Primăria și Colegiul în gestionarea fluxului de refugiați ce tranzitează municipiul Tecuci au publicat o listă cu materiale de care au nevoie urgent, pe lângă cele asigurate de municipalitate. Este nevoie de îmbrăcăminte pentru copii dar si de alimente: ulei, carne, cartofi, borș, legume, fructe, dulciuri și cele necesare pentru gătirea meselor.

 

Cei care pot face donații sunt rugați sa aducă si produse de igienă personală: gel pentru duș, pastă de dinți, periuțe, hârtie igienică, șervețele umede, saci menajeri etc. De asemenea, este nevoie și de veselă pentru servirea mesei, cea existentă nefiind suficientă, se mai arată în apelul umanitar adresat comunității tecucene.

 

În continuare, Colegiul are nevoie de voluntari pentru prepararea hranei, pentru servirea mesei și pentru preluarea refugiaților. Tecucenii, și nu numai, care pot ajuta cu articolele enumerate, sau voluntarii care doresc să se alăture, sunt solicitați să ia legătura cu Irinel Stoica, la nr. de telefon 0762.981.210

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen