Românii au trecut de la umplutul coșurilor de cumpărături cu hârtie, la umplutul rezervorului cu combustibil
Românul mereu este inventiv și se reprofilează. La început de pandemie, ne aducem cu toții cum magazinele erau umplute de cetățeni care goleau rafturile de hârtie. Ieri, în prima zi de eliminare a restricțiilor, la benzinăriile din țară s-au format cozi mai ceva ca la o pomană, totul din cauza unui zvon fals. Pe mediul online se răspândise o fotografie de prin județul Bihor, unde prețul la carburant era record.
Imediat după ce s-a răspândit fotografia, la toate stațiile din țară sute de mașini au blocat traficul pentru că prețul la combustibil ar trece peste 10 lei în ziua următoare. Șoferii cu recipiente de tot felul au făcut rând la benzinării pentru a avea și pentru zile negre. Cu tomberoane, cisterne de tractor, damigene de vin, PET-uri, orice. În dimineața aceasta prețurile nici de cum nu au depășit 10 lei, iar aseară prețul la barilul de petrol a scăzut.
De asemenea, Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, a informat joi autoritatea, amintind că Mol, Lukoil, Rompetrol şi OMV au mai fost amendate în 2016 pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei.
Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu.
”Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.