Grupare de femei și bărbați prinsă că făcea trafic cu țigări, în Galați
Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în cadrul a două dosare penale având ca obiect comiterea infracțiunii de contrabandă calificată. Un bărbat a fost reținut, pentru 24 de ore.
La data de 4 mai a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au efectuat 5 percheziții, în municipiul Galați, la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu țigarete, precum și la două puncte de lucru ale unor societăți comerciale deținute și administrate de acestea.
Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie – mai 2022, trei femei și doi bărbați, din municipiul Galați, ar fi colectat, deținut, depozitat și comercializat țigarete fără timbru de acciză, de proveniență Republica Moldova, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit în cadrul anchetei.
La percheziții, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 38.000 de țigarete, fără timbru de acciză, de diverse mărci, o armă de vânătoare, calibrul 5,5 mm, 21 de proiectile metalice, 3.300 de euro și 520 de lei.
În urma administrării probatoriului, un bărbat a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. (IPJ Galați)
Urmărește-ne și pe Telegram