duminică, noiembrie 24, 2024
Actualitate

Un lieștean a fost arestat după ce a făcut scandal fratelui cu 4 ani mai mare. A încălcat ordinul de protecție, a amenințat și a lovit o femeie

La data de 8 iulie 2022, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, în urma unei intervenții la adresa de domiciliu a unui bărbat, în vârstă de 44 ani, domiciliat în comuna Liești, au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva fratelui acestuia, un bărbat de 40 ani, care a provocat scandal și s-a manifestat agresiv. Polițiștii au dispus luarea unei astfel de măsuri deoarece cel în cauză a mai avut un astfel de comportament și în trecut.

 

Ordinul de protecție provizoriu a fost confirmat și de Judecătoria Liești care a emis ordin de protecție pentru o durată de 1 lună și a dispus evacuarea bărbatului de 40 ani din locuința familiei și obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă de 200 m față de fratele său.

 

Ulterior, la data de 12 iulie 2022, în jurul orei 15:00, în urma unui apel 112, polițiștii din cadrul unității mai sus menționate s-au deplasat din nou la aceeași adresă, întrucât cel față de care se instituise ordinul de protecție a încălcat măsurile dispuse, a revenit la domiciliu și a provocat scandal, agresând fizic o femeie în vârstă de 41 ani, care se afla în vizită împreună cu soțul său la bărbatul de 44 ani.

 

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, de amenințare și de lovire sau alte violențe.

 

De asemenea, față de bărbatul de 40 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galați.

 

Urmărește-ne și pe Telegram

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen