Un tânăr de 19 ani, din Tudor Vladimirescu a fost prins drogat la volan
La data de 13 septembrie 2022, în jurul orei 00:10, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, au oprit în trafic pe Drumul Comunal 42, în interiorul comunei Tudor Vladimirescu, județul Galați, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 de ani, din Tudor Vladimirescu, aflat sub influența substanțelor psihoactive.
La testarea cu aparatul DrugTest a rezultat o valoare pozitivă la consumul de amfetamină, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci, unde au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanței psihoactive.
În cauza de față a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările urmând a fi continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Tudor Vladimirescu.
Comunicat IPJ Galați, imagine ilustrativă