sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

Aproape 4 mii de tone de deșeuri au fost oprite în anul 2022, la intrarea în țară. Ca să scape de deșeurile de la ei, le trimiteau la noi

Poliţia de Frontieră Română desfăşoară acţiuni în comun cu autorităţile naţionale competente, prin asigurarea suportului operaţional, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţionale referitoare la managementul deşeurilor în zona de responsabilitate.

În anul 2022 (11 luni) au fost identificate peste 246 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Austria, Ungaria, Elveţia, Olanda, Serbia, Italia, Suedia, Danemarca, Franţa, Macedonia, Polonia, Slovacia), dar şi din Turcia şi Canada.

În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 3.780 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.

Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice, etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.

Situaţia pe frontiere, în anul 2022, este următoarea:    

Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria – ITPF Oradea – 133 cazuri unde au fost descoperite peste 787 de tone de deşeuri oprite la intrarea în România, în P.T.F. Borş II, P.T.F. Nădlac II şi P.T.F. Vărşand.

ITPF Sighetu Marmaţiei, PTF Petea – 41 cazuri cu peste 610 tone de deşeuri cărora nu le-a fost permisă intrarea în ţară.

La frontiera cu Bulgaria – în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, fiind înregistrate 64 de cazuri cu aproximativ 1193 de tone de astfel de deşeuri. În ceea ce priveşte punctele de trecere, cel mai folosit a fost P.T.F. Giurgiu, dar şi P.T.F. Călăraşi şi PTF Calafat.

La Garda de Coastă – unde au fost înregistrate aproximativ 6 de cazuri, poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa au descoperit în total peste 156 de tone de deşeuri. Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă.

ITPF Iaşi, PTF Galaţi – un transport cu aproximativ 19 de tone de deseuri.

ITPF Timisoara, PTF Stamora Moraviţa – un transport cu aproximativ 19 de tone de deseuri de aluminiu

De asemenea, în funcţie de specificul fiecarui caz, fie au fost întocmite dosare penale, sub aspectul introducerii în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse – Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, fie a fost dispusă măsura nepermiterii intrarii în ţară pentru transporturile respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen