Inginerul RAR, Iulian Rusan și-a pierdut viața în accidentul de pe E85. Dumnezeu să-l ierte
Una dintre persoanele care și-a pierdut viața, ieri, în accidentul de pe DN2-E85, în localitatea Nisiporești, județul Neamț este inginerul RAR Iași, Iulian Rusan. Bărbatul se îndrepta cu familia sa spre Suceava. Alături de Iulian, în urma accidentului și-a mai pierdut viața socrul său, în vârstă de 74 ani. Iulian Rusan avea vârsta de 54 de ani.
„S-a pierdut un om…ne-au transmis colegii de la RAR Iași. Iulian Rusan era cel care le ridica moralul tuturor din echipa căreia i s-a alăturat din anul 2006 și a fost un om cu suflet mare, care iubea animalele, muntele și schiul. La 54 de ani, povestea sa a luat sfârșit într-un accident rutier.Dumnezeu să-l odihnească în pace!” Este mesajul transmis de reprezentanții conducerea RAR.
Reamintim faptul că „La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 15:40, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2-E85, în afara localității Nisiporești.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 69 de ani, din județul Vrancea, conducea un autoturism din direcția Suceava spre municipiul Roman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Urecheni, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 69 de ani și a unui alt pasager din același autoturism, precum și rănirea conducătorului auto de 23 de ani și a unei femei de 73 de ani, din județul Vrancea, pasager în primul autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”