miercuri, noiembrie 27, 2024
Actualitate

Flagrant la Munteni. Trei tineri au fost săltați de poliție după ce au santajat o fetiță de 14 ani din Umbrărești

Flagrant la Munteni. Trei tineri din Munteni au fost săltați de poliție direct de pe stradă după ce unul dintrei ei i-a cerut unei fetițe bani pentru a-i înapoia bunul.

Vineri seara, o fetiță de 14 ani din comuna Umbrărești, a pierdut un telefon în valoare de 1000 de euro în Parcul Central Tecuci. După ce a încercat să recupereze bunul pierdut, dar  fără succes, ea și familia sa au mers la Poliția Municipiului Tecuci pentru a depune o plângere.

Astăzi, în jurul orelor prânzului, familia fetiței a fost contactată de o persoană de etnie romă care pretindea că a găsit telefonul.  Cu toate acestea, pentru a-i returna telefonul, această persoană a solicitat o sumă semnificativă de bani, punând astfel în aplicare un act de șantaj. Cu fermitate, familia fetiței a refuzat să cedeze șantajului și a decis să sesizeze imediat autoritățile.

Unchiul fetiței a încercat să negocieze cu persoana care avea telefonul, venită la locul întalnirii  cu  alți doi tineri. În același timp, fratele adolescentei de 14 ani din Umbrărești se afla în convorbire telefonică cu polițiștii care erau în apropiere. Aceștia au intervenit rapid și i-au reținut pe cei trei tineri, escortându-i la sediul poliției.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru șantaj și vor continua investigațiile pentru a clarifica toate detaliile acestui incident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen