Apeluri la 112 si panică din cauza unui zgomot puternic. Care a fost sursa zgomotului
Update: Prefectura Galați: „în urma verificărilor făcute și a informațiilor primite de la MAPN vă informăm că zgomotele auzite în cursul zilei de 25.11.2023 în județul Galați au survenit de la un avion ce efectua un exercițiu de simulare NATO.”
În această dimineață, mii de oameni din zona Tecuci au trăit momente de panică după ce un zgomot puternic, asemănător unei explozii, a resunat în zonă. Trei cetățeni alarmati au sunat la 112, cerând explicații cu privire la evenimentul neașteptat.
Contactat de echipa noastră de știri, ISU Galați a declarat că nu există nicio explozie înregistrată și că nu au intervenții în desfășurare pe această temă.
Explicația pentru zgomotul puternic este un „boom sonic,” un fenomen produs de trecerea unui obiect cu viteză mare prin atmosferă, generând unde de șoc care pot fi percepute ca un zgomot puternic.
Atunci cand un avion depaseste viteza sunetului, adica de 331 metri pe secunda masurata la 0 grade celsius, el produce boom-ul sonic. Daca avionul merge cu o viteza mai mica decat cea a sunetului, undele se pot propaga si inaintea avionului.
Lucru care nu se intampla atunci cand depaseste bariera sunetului, unde toate undele ce in mod normal s-ar fi propagat inaintea avionului sunt combinate impreuna provocand acel boom sonic. Aceasta compresie rezulta o singura unda de soc ce circula cu viteza sunetului.
Intensitatea sunetului unui boom sonic depinde de distanta dintre observator fata de avion. Frecventa creata de un boom sonic este concentrata intre 0,1 si 100 hertz, care este considerabil mica. Durata unui boom sonic este mica, de la 100 milisecunde (0,1 secunde) pana la 500 milisecunde.
Intensitatea depinde de caracteristicile fizice ale navei si de altitudinea la care se afla. De exemplu, o nava aflata la 9100 de metri va creea un boom lateral ce se va auzi de la 48 de km, iar la 10000 de metri ajunge pana la 50 km.
Depinzand de altitudinea navei, boom-ul sonic poate ajunge pe pamant chiar si dupa 1 minut. Oricum, nu toate boom-urile sonice sunt auzite de pe pamant. Viteza sunetului la orice altitudine depinde de temperatura.
In conditii atmosferice corespunzatoare, temperatura aerului scade cu cat altitudinea este mai mare. De exemplu, la nivelul marii temperatura este de 15 grade Celsius, iar la 9100 de metri temperatura scade la – 45 grade Celsius, conform descopera.org.