sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

VIDEO Percheziții la Galați într-un dosar penal trafic cu droguri. Trei indivizi au fost reținuți

La data de 27 noiembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au prins în flagrant delict, în municipiul Galați, doi bărbați, de 28 și 30 de ani, cu domiciliul în orașul Galați, în timp ce ar fi comercializat 100 de grame de droguri de mare risc, respectiv 4 – CMC.

Ulterior, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare, în municipiul Galați, la locuințele bărbaților, precum și la alte persoane care ar fi avut legături cu aceștia în activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 30 de grame de canabis și aproximativ un kilogram de droguri de mare risc, respectiv 4-CMC.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada septembrie – noiembrie 2023, fără drept, acţionând în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut către consumatori din județul Galați, peste 1 kilogram de cristal (3 – CMC și 4-CMC, droguri de mare risc).

De asemenea, în  luna noiembrie 2023, ar fi procurat, deţinut, depozitat, transportat, distribuit şi vândut aproximativ 50 de grame de substanţă psihoactivă (2-MMC) – din clasa cathinonelor sintetice.

 

La data de 27 noiembrie a.c., 6 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, pentru audieri, fiind dispusă reținerea celor doi bărbați, de 28 și 30 de ani, precum și a unui al treilea bărbat, de 30 de ani, pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Cei 3 au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați, iar, în cursul zilei de ieri, 28 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați  a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Doi dintre aceștia (rude), la data prinderii în flagrant delict se aflau sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, fiind trimiși în judecată în anul 2021, de către procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galați pentru fapte similare (proces aflat în faza cercetării judecătoreşti).

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat IPJ Galați

Nu uita sa ne urmărești și pe WhatsApp

Urmărește-ne și pe Instagram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen