miercuri, octombrie 23, 2024
Cultural

Umbrăreștiul, sursă de cultură. Un nou eveniment reușit în comuna noastră

Duminică, 14 ianuarie, în ajun de Ziua Culturii Naționale, într-o locație primitoare din satul Condrea, s-a desfășurat un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale.

Organizatorul, Asociația Culturală Filantropică Ion T. Sion, cu sprijinul moral al părintelui Ionița Gheorghiță, paroh la Parohia Umbrărești 1, a avut ca scop readucerea localității noastre pe harta evenimentelor frumoase.

La eveniment au participat oaspeți din Galați, din Umbrărești și Tecuci, printre care enumerăm pe scriitorii Eleonora Stamate, frații preoți Rusu, Rozalia Rusu Dorina, Mioara Baciu, Blaga Nicuța și alții.

De asemenea, au fost prezenți aproximativ 50 de copii ai grupului de cateheză al Parohiei Umbrărești I, dintre care unii au participat la un concurs de recitare a poeziilor scrise de Mihai Eminescu.

Evenimentul a fost înnobilat de tonuri muzicale, în interpretarea copiilor Alexandra Gavrilă, Alesia Saulea,  Alexandra Zaharia și Antonia Ursu, care au cântat melodii dedicate geniului.

De asemenea, a fost susținut un recital special de muzică la nai, chitară și alte instrumente de către Mădălina și Bogdan Lupu, colaboratori ai maestrului Gheorghe Zamfir și Fuego, conducători ai ansamblului artistic „Topologul” din Țigveni, Argeș.

În cadrul evenimentului, au recitat poezii scriitoarea Eleonora Stamate și Marian Mihai, dar și Dan Tudosă, cel care și-a transformat propria locuință într-un adevărat muzeu.

A fost lansată cartea „Umbrăreștiul Cultural”, o cronică sinteză a evenimentelor culturale și spirituale din comuna Umbrărești pe parcursul anilor 2015-2023 care va fi prezentată într-un articol separat.

În încheiere, invitații s-au putut bucura cu muzica cântată de consăteana noastră, Vasilica Tonu.

Evenimentul s-a putut auzi datorită domnului Sandu Gavrilă care a asigurat sonorizarea.

A fost o seară minunată, în care Umbrăreștiul a devenit sursă de cultură pentru toată lumea. Felicitări tuturor pentru organizare!

 

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen