Accident cu victime la Valea Mărului. Șoferul vinovat era beat
La data de 31 ianuarie 2024, la ora 20:05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112, referitor la faptul că pe raza comunei Valea Mărului ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus pe un bărbat de 34 de ani, din sat Măcișeni, comuna Corni, județul Galați, într-o curbă la stânga, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 25 ani, din comuna Smulți, județul Galați.
În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 22 ani, din comuna Smulți, pasageră în cel de-al doilea autovehicul. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal “Anton Cincu” din Tecuci, pentru primirea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul celui în vârstă de 34 de ani fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.
Ulterior, în cursul aceleași zile, la aceeași unitate medicală s-a prezentat un tânăr de 19 ani, din comuna Luncavița, județul Tulcea, care a solicitat îngrijiri medicale întrucât s-ar fi aflat, în calitate de pasager dreapta față, în autoturismul care ar fi intrat pe sensul opus de deplasare.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Comunitat IPJ Galați