luni, noiembrie 25, 2024
Actualitate

Update | Accident mortal la Nicorești. Victima avea 53 de ani

Comunicat IPJ Galați

La data de 11 februarie 2024, la ora 06:31, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat telefonic, prin apel la S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că pe DJ 252, în interiorul localității Dobrinești, comuna Nicorești, din județul Galați, ar fi avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită grav.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 28 de ani, domiciliat în comuna Botești, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, pe raza satului Dobrinești, având direcția de deplasare către Drumul European 581, ar fi surprins și accidentat grav un bărbat, de 53 de ani, din comuna Nicorești, care se afla pe partea carosabilă.

La fața locului au intervenit și echipaje medicale, care au preluat bărbatul accidentat însă în drum spre spital acesta a decedat.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar al testarea pentru consumul de alcool, precum și la cea cu privire la consumul de substanțe psihoactive rezultatele au fost negative.

În zona producerii accidentului traficul rutier nu a fost blocat sau restricționat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier.

Știre inițială

Un accident mortal a avut loc în această dimineață în interiorul comunei Nicorești.

Din informațiile pe care le avem, se pare că un pieton a fost lovit în plin de un autoturism.

Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, fiind nevoiți să declare decesul.

Conform procedurilor s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit martorilor,  ar fi vorba de un om al străzii,  zis Coti, care avea un obicei în a merge pe partea carosabilă.

 

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen