Update: Trafic de droguri în stradă la Barcea. Un tânăr a vândut altui tânăr mai multe droguri pentru suma de 2.000 lei
Update. Comunicat DIICOT
La datele de 20 și 21.02.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 20.02.2024, inculpații au fost prinși în flagrant, pe raza județului Galați, în două acțiuni succesive, unul imediat după ce a vândut mai multe doze de cristal (3-CMC, drog de mare risc), pentru suma de 2.000 lei, cantitate achiziționată de la cel de al doilea inculpat , depistat în proximitate.
De asemenea, aceștia au deținut, fără drept, diverse cantități de drog de mare risc destinate consumului propriu.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, unul dintre inculpați a comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cristal), cu sume cuprinse între 700 și 2.000 lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Știre inițială:
Acțiune ca în filme la Barcea. Doi traficanți de droguri au fost reținuți în plină stradă. Scena s-a petrecut în centrul comunei Barcea, în fața dispensarului.
Tinerii erau vizați pentru trafic de droguri de mare risc și au fost filați de polițiștii de la combaterea crimei organizate și procurorii DIICOT mai multă vreme, fiind prinși în flagrant având asupra lor droguri de tip „cristal”.
Pentru cei doi tineri, ieri a fost ziua cea mare. Au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zilei vor fi prezentați în fața Parchetului cu propunere de arestare pentru următoarele 30 de zile.
După ce tinerii au fost reținuți, acțiunea s-a mutat la Podoleni. Procurorii cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au efectuat percheziții domiciliare în cadrul dosarului penal pentru trafic de droguri de mare risc.
Vom reveni cu amănunte.