marți, octombrie 22, 2024
Actualitate

Video Percheziții la Umbrărești și Liești. Polițiștii au găsit mai multe arme

La data de 21 februarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase Galați, în baza Planului de acțiune „Conversus”, precum și a datelor și informațiilor deținute la nivelul structurii, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la imobile situate pe raza localităților Liești și Umbrărești, din județul Galați, în două dosare de urmărire penală, care vizează doi bărbați, în vârstă de 40, respectiv 41 de ani, din municipiul Galați.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la cele două imobile aparținând bărbatului de 40 de ani, polițiștii au identificat, ca fiind deținute, fără drept, o armă de tir sportiv, cu aer comprimat, calibru 5,5, o bucată alice calibru 5,5, două cutii cu alice, calibru 6,35 ce conțineau aproximativ 150 bucăți alice, o replică de tip Air soft, calibru 9mm PARA și patru butelii CO2.

La imobilul deținut de cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 41 de ani, polițiștii au identificat, ca fiind deținute fără drept, un pistol neletal, calibru 6mmBB, 25 proiectile din plastic, o pușcă de tir sportiv cu aer comprimat, o cutie metalică, de alice, calibru 4,5, un pistol neletal, calibru 8mm, prevăzut cu încărcător, un pistol neletal, calibru 9mmPAK, prevăzut cu încărcător, un dispozitiv atașabil de dispersare a gazelor, o cutie ce conține 50 bucăți cartușe conform specificațiilor de pe cutie, 5 cartușe cu zgomot având capsa percutată și o vergea pentru curățarea țevii pistolului.

Toate bunurile enumerate au fost ridicate de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, cu autorii in stare de libertate.

Comunicat IPJ Galați

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen