sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

Barbu Bogdan Dan, pericolul public al comunei Ghidigeni a fost arestat

Barbu Bogdan Dan, pericolul public al comunei Ghidigeni, a fost arestat. Este recidivist, iar de când a ieșit de la închisoare s-a ținut numai de rele. Dădea spargeri peste spargeri în localitate, amenința locuitorii și a spart mai multe anvelope, păgubind vreo 20 de persoane.

Locuitorii comunei Ghidigeni se plâng că poliția comunei nu și-a făcut treaba și că le-a ignorat cu nonșalanță plângerile. Sunt persoane ale căror case au fost jefuite de două ori.

Paharul pentru autoritățile competente s-a umplut abia în seara de 18 martie, când individul a jefuit 4 case, iar apoi le-a dat foc. În timp ce polițiștii intervenau la primul incendiu, individul își făcea damblaua.

Dăduse foc și altor 3 case de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Țintele erau bine alese. Mergea la locuințele cu proprietarii plecați în străinătate sau la casele persoanelor vulnerabile.

Astăzi, la ora 14, inculpatul Barbu Bogdan Dan a fost prezentat în fața Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Judecătorii de drepturi și libertăți au admis propunerea de arestare, chiar dacă individul ceruse o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Bărbatul de 47 de ani este bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, violare de domiciliu și distrugere prin incendiere.

Poze cu distrugerile aici

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen