Update3: Criminalul de la Liești a fost arestat. A violat-o, înjunghiat-o și jefuit-o pe bătrână
Update 16 aprilie Comunicat Tribunalul Galaţi
Prin ordonanţa din data de 16.04.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în localitatea Lieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 Cod penal, omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod penal -189 alin. 1 lit. d Cod penal, viol, prev. de art. 218 alin. 1 Cod penal și tâlhărie calificată, prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că, în seara de 12.04.2024, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa victimei M.V., în vârstă de 80 de ani, din localitatea Lieşti, escaladând gardul împrejmuitor al curţii şi a lovit-o pe aceasta în zona capului şi de două ori cu un cuţit în zona toracică, iar apoi a întreţinut cu ea un raport sexual, împotriva voinţei ei. După decesul victimei, cauzat de leziunile produse prin lovirea cu respectivul cuţit, inculpatul a sustras o sumă de bani din locuinţa acesteia şi alte bunuri, de mică valoare, părăsind locaţia prin acelaşi loc prin care intrase.
La data de 16.04.2024 s-a dispus reţinerea inculpatului, pentru o durată de 24 de ore, propunându-se judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a acestuia pentru o durată de 30 de zile.
Update 15 aprilie: După aproape 48 de ore de la comiterea crimei, autorul care a ucis-o pe bătrâna de 80 de ani a fost prins.
Este un localnic din comuna Liești care știa foarte bine situația femeii. În aceste momente se află în posesia polițiștilor și va fi reținut pentru următoarele 24 de ore.
Urmează ca mâine sa fie prezent în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile.
Update 14 aprilie: Crima de la Liești s-a produs cu sânge rece. Un individ, încă necunoscut, a intrat peste bătrânica Vasilica Moscu în vârstă de 80 de ani și a înjunghiat-o, fără a avea vreo putere.
Femeia locuia singură și era văduvă de mai mulți ani.
Anchetatorii au ridicat probe de la fața locului și au deschis un cerc de suspecți.
Va fi doar o chestiune de timp până când va fi prins.
Știre inițială: Descoperire macabră la Liești. O bătrânică a fost găsită moartă în casă, plină de urme de violență.
Potrivit primelor informații obținute pe surse, săraca femeie ar fi fost bătută și strangulată până când și-a pierdut suflarea.
Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, fiind deschis un dosar penal.
Surse din anchetă au putut să ne transmită doar că au un suspect care ar fi comis această faptă.
Urmează ca în zilele următoare să ni se comunice toate informațiile care stau la baza acestui caz.
Vom reveni cu update.