Tentativă de asasinat la Tecuci. Doi indivizi au lovit cu o mașină două persoane, iar pe una dintre ele a înjunghiat-o
La data de 21.05.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului Ciornei Cătălin, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor calificata (asupra a două persoane) şi a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum şi împotriva inculpatului Dincă Marian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor.
S-a reţinut că la data de 29.03.2024 în jurul orei 15:30, inculpatul Ciornei Cătălin a pus în executare intenţia de a suprima viaţa persoanelor vătămate P.G. şi P.V., care se deplasau pe un trotuar de la intersecţia str. Libertăţii cu str. Nicoreşti din mun. Tecuci, lovindu-i cu autoturismul pe care îl conducea şi producându-le leziuni traumatice, iar apoi inculpatul Dincă Marian, pasager pe locul din dreapta faţă al autoturismului, i-a aplicat lui P.V. o lovitură cu vârful unui cuţit în zona toracică antero-laterală stg, prin acţiunea lui Ciornei Cătălin. (lovirea cu autoturismul a persoanelor vătămate, urmată de impactarea puternică a unui gard) fiind tulburată ordinea şi liniştea publică.
La data de 22.05.2024 s-a propus de către procuror luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi pentru 30 de zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi admiţând propunerea.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă, sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţile realizate în acest cadru neputând să înfrângă, în nicio situaţie, principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat Tribunalul Galați