sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Actualitate

Turiști atacați de urs la Slănic Moldova. Două persoane au ajuns la spital

Doi turiști din Republica Moldova au fost atacați de un urs duminică dimineaţa, 23 iunie, în apropiere de o unitate de cazare din stațiunea Slănic Moldova, jandarmii intervenind în zonă după un apel la 112.

În această dimineaţă, la ora 10.54, în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112, un echipaj de jandarmi montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcţionat în zona unei unități de cazare, unde un bărbat și soția acestuia au fost răniți de un urs. Jandarmii s-au deplasat în scurt timp şi i-au găsit pe bărbatul în vârstă de 27 de ani și pe soția sa de 24 de ani în zona unității de cazare a acestora.

Bărbatul și femeia, care se aflau în plimbare alături și de alți turiști au fost atacați din spate de un urs, dar au avut noroc de faptul că, după câteva momente, aceasta s-a îndepărtat şi a renunţat la intenţiile agresive din cauza zgomotelor făcute de turiști.

Aceștia au avut nevoie de îngrijiri de specialitate şi erau foarte speriați, fiind preluați de un echipaj medical sosit la faţa locului și transportați la UPU Onești.

Au fost suplimentate efective de jandarmi, care vor rămâne în zonă şi vor patrula, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 când văd animale sălbatice în zona aşezărilor umane, deoarece acestea pot reprezenta un real pericol.

De asemenea, a fost transmis de către ISUJ Bacău un mesaj Ro-alert.

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen