Crimă in județul Galați. Femeie găsită cu un cuțit în piept
La data de 05.07.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus începerea urmăririi penale in rem în referire la infracţiunea de omor săvârşit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, reţinându-se că în seara zilei de 04.07.2024, în jurul orei 22:30, a fost identificată înjunghiată în abdomen victima S.D., în vârstă de 34 de ani, la locuinţa acesteia din satul Moscu, oraş Tg. Bujor, jud. Galaţi, aceasta decedând la scurt timp de la înregistrarea leziunii, existând suspiciuni că fapta a fost săvârşită de concubinul acesteia.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală în vederea stabilirii circumstanţelor în care a survenit decesul victimei şi pentru tragerea la răspundere penală a eventualilor vinovaţi.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţile realizate în acest cadru neputând să înfrângă, în nicio situaţie, principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat PT Galați