Accident cu o victimă la Barcea în această dimineață. Traficul a fost blocat
În această dimineață, traficul pe DN25, la Barcea, în apropiere de dealul care urcă la Umbrărești a fost blocat după ce două mașini au intrat în coliziune.
Apelul la 112 a venit în jurul orei 3, iar de urgență la fața locului s-a deplasat o autospecială de pompieri și echipajul SMURD.
Au fost evaluate medical 3 persoane, iar una dintre ele a necesitat transportul la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor continua pentru a se stabili exactitate ce s-a întâmplat.