Performanță de excepție pentru „Spartanii” din Tecuci la Vaslui
Astăzi, 1 Iunie, de Ziua Copilului, sportivii de elită ai Clubului Kickbox & Muay Thai Tecuci au participat în municipiul Vaslui la Cupa României de Kickboxing-K1, competiție desfășurată sub denumirea „Cupa Varan”.
Evenimentul a reunit numeroase cluburi din întreaga țară, cu sportivi bine pregătiți, determinați să obțină locuri fruntașe. Lotul Clubului Kickbox & Muay Thai Tecuci, format din 13 sportivi, a avut o evoluție excepțională, obținând în total 16 medalii de aur. Toți luptătorii au ocupat locul I, iar unii dintre ei au concurat în două categorii de greutate, reușind să câștige câte două medalii de aur.
Sportivii tecuceni au fost apreciați de publicul prezent pentru determinarea și spectaculozitatea cu care au evoluat, jumătate dintre meciuri fiind încheiate înainte de limită, prin knock-out.
Rezultate remarcabile au obținut și sportivii proveniți din comunele județului Galați:
-
Dibu Dinel, 10 ani, din comuna Liești – două locuri I, două medalii de aur;
-
Saulea Rareș, 9 ani, din comuna Umbrărești – locul I, medalie de aur;
-
Vulpe Daria, 10 ani, din comuna Barcea – două locuri I, două medalii de aur;
-
Vulpe Delia, 8 ani, din comuna Barcea – locul I, medalie de aur;
-
Tudor Găbița, 12 ani, din comuna Barcea – locul I, medalie de aur;
-
Marin George, 20 ani, din comuna Drăgănești – locul I, medalie de aur.
Antrenorul Gabriel Danu a declarat că este mândru de evoluția sportivilor săi, pe care i-a descris drept „copii fenomenali și curajoși”, subliniind că rezultatele obținute sunt rodul muncii intense și al unei pregătiri constante.
Clubul Kickbox & Muay Thai Tecuci confirmă și de această dată statutul de școală de elită în sporturile de contact, contribuind la promovarea sportului de performanță în județul Galați.