miercuri, februarie 21, 2024
Actualitate

Plânsul lui Adam, tristeţea umanităţii căzute

 

Duminica Lăsatului sec de brânză ne pune înainte imaginea lui Adam care a pierdut Raiul prin neascultare şi nepostire. Cântările acestei duminici ne vorbesc de plânsul lui Adam şi tristeţea ce marchează umanitatea prin căderea lui. Sinaxarul din Triod ne spune că „în această zi se face pomenirea izgonirii din raiul desfătării a lui Adam cel întâi-zidit”. Acest moment a marcat istoria neamului omenesc prin pierderea Raiului pentru care a fost creat omul.

 

Imnografia Triodului din slujbele acestei duminici ne prezintă pe protopărintele Adam plângând la poarta Raiului pe care a închis-o prin neascultare şi „dezvoltă o teologie a păcatului şi a pocăinţei” (ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat). Chiar de la începutul Vecerniei Duminicii Lăsatului sec de brânză, imnurile Triodului ne vorbesc despre crearea omului şi căderea lui prin amăgire diavolească. Cântările mărturisesc cosmologia ortodoxă, arătând: „Făcătorul meu, Domnul, luând ţărână din pământ şi însufleţindu-mă cu suflare de viaţă, m-a făcut viu şi m-a cinstit a fi stăpânitor pe pământ tuturor celor văzute şi locuitor împreună cu îngerii”. Vedem din acest fragment al primei stihiri de la ­Vecernie că în crearea lui Adam înţelegem teologic crearea noastră a tuturor oamenilor care ne tragem din el.

 

Dumnezeu creează pe om, bărbat şi femeie (Facerea 1, 27), printr-o acţiune directă, luând „ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7); şi L-a binecuvântat punându-L stăpân peste întreaga creaţie: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»” (Facerea 1, 28)

 

După cum mărturiseşte şi imnografia zilei, omul la începutul creaţiei locuia împreună cu îngerii, iar Sfânta Scriptură ne spune că după ce L-a creat pe Adam, Dumnezeu „a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (Facerea 2, 8). În această grădină unde Adam vedea cetele îngereşti, Dumnezeu a făcut „să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facerea 2, 9). Din acest pom din mijlocul Raiului Dumnezeu i-a interzis lui Adam şi femeii pe care a creat-o din el (Facerea 2, 21-23), pentru a-i fi de ajutor (Facerea 2, 18), să nu mănânce, nici să nu se atingă de el ca să nu moară (Facerea 3, 3).

 

Citește integral aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ia legătura cu noi chiar acum. Notă: Pen