Percheziții la Șendreni și în alte 7 localități din țară. Mai mulți bărbați sunt bănuiți de fals, înșelăciune și tăinuire
La data de 17 mai a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, sprijiniți de luptători de la acțiuni speciale din Dâmbovița, Ialomița și Galați, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în localitățile Adâncata, Ciorani, Ploiești, Șendreni, Gheorghe Doja, Perieți, Găneasa și Voluntari, din județele Prahova, Ilfov, Galați și Ialomița.
Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, înșelăciune, tăinuire, complicitate la infracțiunea de înșelăciune și instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate înscrisuri, telefoane mobile, obiecte utilizate pentru pansonarea seriilor de identificare a autovehiculelor, medii de stocare, 100 de articole de îmbrăcăminte, care purtau însemnele unei mărci înregistrate și substanțe susceptibile a fi interzise la deținere.
Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat un prejudiciu de 28.000 de euro.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, în cursul lunii mai 2021, ar fi dobândit un autoturism, despre care ar fi cunoscut că provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală, iar, ulterior, l-ar fi vândut unui bărbat, de 38 de ani, pe care, în cursul lunii ianuarie a.c., l-ar fi ajutat să-l vândă unei alte persoane, prin înmânarea unor documente false de proveniență.
Totodată, un bărbat, de 30 de ani, în cursul lunii mai 2021, ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare, despre care ar fi cunoscut că se atestă în fals cumpărarea autoturismului de la o altă persoană, iar acesta ar fi falsificat polița RCA și ar fi înmatriculat provizoriu în circulație autovehiculul.
Un bărbat, de 65 de ani, ar fi fost determinat de un bărbat, de 38 de ani, să întocmească, în fals, trei exemplare ale unui contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, prin intermediul acestora, atestându-se, în mod nereal, achiziționarea autoturismului.
Cele patru persoane au fost reținute, urmând ca astăzi, 18 mai, să fie prezentate magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activități, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat Nr. 314 din 18 mai 2022, IGPR
Urmărește-ne și pe Telegram