Accident fatal pe drumul morții, în județul Bacau. Două persoane au murit
Accident grav în județul Bacău, pe drumul morții. Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, a adormit la volan, a părăsit sensul sau de mers, oprindu-se într-un camion înmatriculat în Ucraina, care era parcat în afara părții carosabile, unde șoferul făcea pauza. Din păcate, cei doi șoferi au murit pe loc.
La data de 21.05.2022, în jurul orei 05:00, pe DN 2-E85 în afara localității Răcăciuni, un conducător auto de 21 de ani, din județul Tulcea, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară pe direcția București-Bacău a intrat în coliziune cu un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, parcat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul ambilor conducători auto, rănirea gravă a unui pasager de 15 ani și rănirea ușoară a unui tânăr de 23 de ani.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și descarcerarea, încadrate cu 10 pompieri militari. (ISU Bacău)
Traficul se desfășoară pe un sens de deplasare, în continuare efectuându-se cercetarea la fața locului. (IPJ Bacău).
Urmărește-ne și pe Telegram